Blog

“Nu există reguli pentru fotografiile bune, există doar fotografii bune.”

Huawei P9 – Camera Review

/
118 0

Am avut ocazia să testez pentru câteva zile noul flagship al celor de la Huawei, P9, a cărui cameră foto duală a fost dezvoltată în colaborare strânsă cu Leica. Cu toate că mulți au crezut inițial că lentilele poartă amprenta companiei germane, ei bine nu este așa, dar asta nu înseamnă că fotografiile realizate cu acest smartphone nu se ridică la nivelul așteptărilor.

Ca o descriere rapidă, Huawei P9 are doi senzori de 12MP, F/2.2 (fabricați de Sunny Optical Technology of China și avizați de Leica) – unul principal și unul monocrom. Ambele înregistrează o fotografie în același timp și prin combinarea acestora se obține, teoretic, cu 300% mai multă lumină și cu până la 50% contrast mai bun decât în cazul iPhone 6S (așa susțin chinezii, însă să nu exagerăm). Camera de pe față este una de 8MP cu F/2.4 capabilă de selfie-uri superioare vizual dar înguste (îmi pare rău dar nu are o deschidere largă ca să intre câți mai mulți prieteni).

Sample Camera Frontala Huawei P9
Sample Camera Frontala Huawei P9

Autofocus

Smartphone-ul stă destul de bine la acest capitol, fiind capabil să surprindă rapid și clar imaginile în condiții de lumină bună. Din punctul meu de vedere nu se poate compara cu rapiditatea de focalizare de pe Samsung Galaxy S7 sau iPhone 6S dar poate fi utilizat ca o cameră de tip point and shoot în majoritatea situațiilor și asta este tot ce contează în cele din urmă. Problemele apar atunci când lumina nu este suficientă și senzorul se chinuie să focalizeze subiectul.

edf

Expunere/Contrast

Chiar dacă mulți au fost dezamăgiți, simțindu-se oarecum înșeați de marketingul celor de la Huawei referitor la implicarea Leica în procesul de dezvoltare (și eu mă așteptam, recunosc, să fie ceva mai profund decât  – da, noi am ok-ul final de calitate –  să știți că P9 face fotografii excelente (mai ales ziua) iar expunerea și contrastul sunt aproape perfecte. Senzorul reproduce culorile cu o acuratețe demnă de invidiat iar calitatea generală a imaginilor este peste piese de top existente în acest moment pe piață. Singurul minus ar fi lipsa HDR-ului automat care trebuie activat de fiecare dată când fotografiezi contre-jour.

edf

Funcționalități

Chiar dacă amprenta Leica a fost minimalistă, ea se regăsește, pe lângă calitatea excelenta a imaginilor produse și în dezvoltarea funcționalității camerei. Interfața aplicației este simplă, intuitivă și bogată în moduri. Cu câteva gesturi de trecere cu degetul de la stânga la dreapta putem accesa o gramadă de funcții pentru diferite scenarii. De la moduri comune, întâlnite pe mai toate smartphone-urile, precum Panorama sau Time Lapse regăsim și altele exclusive precum: Light Painting (capacitatea de a desena cu lumini noaptea în beznă) sau Monochrome (utilizarea senzorului monocrom pentru a fotografia… monocrom). Nici modul PRO + înregistrarea fotografiilor în format RAW nu lipsesc făcând asftel din P9 un pachet foarte atragător pentru fotografi. Da, se pot seta toți parametrii, inclusiv timpul de expunere (care poate ajunge până la 30 de secunde). Poate cea mai interesantă funcție a camerei, brevetată de Huawei în 2014 pe Honor 6 Plus și perfecționată acum este capacitatea de a realiza o fotografie cu bokeh effect adică o deschidere focală mare, ca mai apoi softul să permită modificarea acesteia după bunul plac. Chiar dacă este un truc hardware/software, este unul foarte bun iar fotografiile, în această situație, ies cu o profunzime de câmp comparabilă cu cea de pe un DSLR.

edf

Aici am să adaug și marea problemă observată de mine a lui Huawei P9 – telefonul se încinge după o utilizare de aproximativ 5 minute a camerei. Da, am folosit termenul ”încinge” pentru că, deși nu mi s-a întâmplat niciodată să mi se blocheze din cauza temperaturii ridicate, telefonul devine incomod de ținut în mână și trebuie lăsat să se răcească. Pe de-o parte este explicabil fenomenul având în vedere că sunt utilizați simultan doi senzori iar procesarea imaginii presupune consum mare de resurse dar pe de altă parte mi se pare nedrept să ai una dintre cele mai bune camere și să trebuiasă să o folosești cu moderație. Știu, majoritatea persoanelor scot telefonul din buzunar, fac una, două, fotografii și îl bagă la loc, neobservând acest aspect. Însă el există și este incomod pentru cei care muncesc mai mult senzorul unui smartphone. Și încă ceva, daca sunteți interesați de a filma cu Huawei P9 ar fi bine să căutați o alternativă. Lipsește filmarea 4K, nu există stabilizare optică și calitatea filmului lasă mult de dorit. Am zis să punctez și acest aspect:).

Fotografie de zi

Așa cum am spus Huawei P9 face niște fotografii excelente pe lumină bună. Iată câteva exemple.

edf

edf

cof

edf

Dacă lumina scade în intensitate atunci rezultatele sunt dezamăgitoare. Culori fade, detalii inexistente. Iată la ce mă refer…

edf

Fotografie de noapte

Am să spun din start că Huawei P9 ocupă locul întâi la acest capitol alături de LG G4 sau LG G5. Așa cum am mai spus, pentru mine fotografia de noapte cu smartphone-ul înseamna capacitatea de a surprinde un peisaj cu timp de expunere ridicat. P9 poate face asta și în plus o face cu mare stil. Din punct de vedere al calității fotografiilor surprinse noaptea, este peste S7. Again, cu timp de expunere.

cof

Concluzie

Este greu să fii pasionat de fotografie sau și să nu dai credit celor de la Huawei pentru ce au făcut la acest capitol cu P9. Este un camera-smartphone aparte, capabil să mulțumească și pe cei mai pretențioși vânători de pixeli. Pe mine m-a impresionat cu siguranță cu toate că din când în când a trebuit să iau o pauză de răcire…

 

Related Posts
Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.