Blog

“Nu există reguli pentru fotografiile bune, există doar fotografii bune.”

Huawei P20 Pro Camera Review

/
134 0

Marturiesc ca atunci cand s-a lansat Huawei P20 Pro am fost tare curios sa-i testez abilitatile fotografice, mai ales ca toti review-erii l-au ridicat in slavi  iar “sincerul” DXOMark i-a atribuit rating-ul de “best of the bests“, oferindu-i fabulosul scor de 109 puncte, umbrind astfel colosi precum Apple iPhone X, Samsung Galaxy S9 si Google Pixel 2.

Saptamana tercuta am avut ocazia sa ma joc cu “flagman-ul” chinezesc, in timpul unui city break via Veliko Tarnovo si acum am zis ca e musai sa impartasesc parerile mele in compania “celui mai cel” smartphone fotografic. Nu de alta, dar daca vreti sa dati pe el aproximativ 4000 lei, pentru cele trei camere de pe spate si ce poate sa faca cu ele sa nu fiti… putin impresionati, ca mine.

Precizez inca de la inceput ca nu vreau sa inot impotriva curentului si sa #DauCuHate in Huawei pentru eforturile depuse in realizarea lui P20 Pro insa, pentru mine, sincer, acel hype de la lansare este numai fum in ochi. Asta nu inseamna ca terminalul nu face fotografii bune dar nu le face la nivelul competitorilor de pe piata.

Bun, sa trec in revista rapid camera frontala, ca este cel mai usor de prezentat. Pe hartie avem un senzor de  24 MP cu apertura f/2.0 si 26mm. La prima vedere ar trebui fim impresionati dar stim cu totii, pana acum, ca numarul megapixelilor nu conteaza ci calitatea finala a selfie-ului. Cu toate ca detaliile exista, trebuie sa fii dibaci ca sa le obtii. De ce? Sa spunem ca cei de la Huawei au omis sa adauge o functie extrem de importanta: HDR. Cum se traduce asta? Simplu, prin fotografii cu fundal ars, in majoritatea cazurilor. Daca doresti sa te imortalizezi intr-un peisaj memorabil si ai ghinionul ca soarele sa straluceasca in spatele tau, ei bine, rezultatul va fi ca in forografiile de mai jos. Va las pe voi sa trageti concluziile:). Pentru mine este inadmisibil ca un flagship din 2018 sa nu detina aceasta functie, avand in vedere ca sunt pe piata smartphone-uri midrange, mult mai ieftine, care o au (vezi Samsung Galaxy A8).

Huawei P20 Pro Fron Camera Selfie
Huawei P20 Pro Fron Camera Selfie
Huawei P20 Pro Front Camera Wide Selfie
Huawei P20 Pro Front Camera Selfie (atunci cand iese bine)

Trecand peste aceasta bila neagra, camera frontala are o gramada de functii utile celor care isi doresc selfie-ul perfect: beautify, mod portret etc. Nu as vrea sa discut despre agresivitatea infrumusetarii artificiale marca Huawei, pentru ca mai toate smartphone-urile lor iti transforma figura intr-o opera de arta pe care o vezi numai la muzeul Madame Tussauds.

Sa treceam acum la camera tripla de pe spate sau diamantul a carui stralucire ar trebui sa ne orbeasca. Din punct de vedere tehnic avem asa: una bucata senzor de 40 MP (f/1.8, 27mm, 1/1.7″) + una bucata senzor de 20 MP B/W (f/1.6, 27mm) + un tele-senzor de 8 MP (f/2.4, 80mm) ce permite zoom optic 3X, OIS, optica Leicaphase detection si autofocus cu laser, plus blit LED.

Cum se comporta in viata de zi cu zi acest setup de pe Huawei P20 Pro? Bine, in mare parte. O sa argumentez mai tarziu de ce am folosit “bine” si nu “wow”. Dar pana atunci insa, ca sa nu pierd ideea, as vrea sa relatez putin despre momentul acela in care ramai cu adevarat interzis si exclami “asa ceva n-am mai vazut!” Se intampla atunci utilizezi functia Nightmode, ce iti permite realizarea unei fotografii din mana cu un timp de expunere de pana la 5 secude. Rezultatele sunt abosut fabuloase. Este adevarat ca ai nevoie de putine surse de lumina (daca scena este foarte slab luminata atunci modul nightmode trece automat pe un timp de expunere de 20 sau mai multe secunde ca sa produca o imagine la fel de impresionanta -aici este nevoie de trepied-) dar credeti-ma asa ceva nu ati mai vazut pe niciun smartphone.

Huawei P20 Pro – Nightmode (5s, din mana)
Huawei P20 Pro – Nightmode (5s, din mana)
Huawei P20 Pro – Nightmode (5s, din mana)
Huawei P20 Pro – Nightmode (5s, din mana)
Huawei P20 Pro – Nightmode (20s, trepied)

In putinele cazuri in care modul precizat mai sus nu te ajuta, exista si modul Manual, in care poti seta orice parametru pentru a obtine fotografia dorita (ISO, balans de alb, timp de expunere pana la 30s etc.) si, foarte important, poti salva imaginile in format RAW, ce te ajuta in procesarea de dupa (visul oricarui fotograf).

Huawei P20 Pro – Modul Manual (fotografie procesata)
Huawei P20 Pro – Modul Manual (fotografie procesata)

Iar acum o sa revin la partea cu “face fotografii bune” nu “wow”. In timpul lansarii, cei de la Huawei au facut mare tam-tam cu AI-ul de pe camere care, conform lor, te va ajuta in orice circumstanta, oferindu-ti cele mai bune setari/sugestii. De pilda, cu aceasta inteligenta artificiala pornita, atunci cand indrepti camera spre un subiect, ea iti comuta automat pe modul Portret. Suna foarte cool dar in realitate nu este, credeti-ma. Daca vrei sa faci un portret iar in spate exista verdeata, AI-ul nu stie ce sa faca si se incurca intre doua moduri “Portret” si “Greenery” bramburind culorile grav.

P20 Pro – AI “Greenery” / AI “Portrait” / AI Dezactivat

La fel si atunci cand vrei sa fotografiezi un peisaj care include verdeata si cer, de multe ori soft-ul comuta intre “Greenery” si “Blue Sky” rezultatele fiind total diferite. Poate pentru multi culorile excesiv de saturate si vibrante sunt un spectacol vizual (fotografii perfecte pentru Insta sau Facebook) insa pentru mine, ca fotograf, nu reproduc realitatea si aste intra in categoria “asa nu”.

Este adevarat ca poti dezactiva acest AI dar, daca o faci, te confrunti cu niste rezultate ok, acceptabile din punct de vedere al calitatii, comparabile cu orice smartphone, mult mai ieftin ca pret. Huawei P20 Pro ar trebui sa poata mult mai mult. Probabil pe viitor, cu un update software, o sa poata insa pana atunci mai este putin de asteptat.

Huawei P20 Pro – AI Greenery / AI Blue Sky (moduri)

Mai jos aveti doua exemple cu comparatie intre Huawei P20 Pro (stanga) si Apple iPhone 8 (dreapta). Va las pe voi sa trageti concluziile.

Huawei P20 Pro (stanga) – AI Pornit / Apple iPhone 8 (dreapta)
Huawei P20 Pro (stanga) – AI Oprit / Apple iPhone 8 (dreapta)

Un alt aspect care imi displace la algoritmul de procesare al fotografiilor este over-sharpness-ul, in cantitati industriale. Inteleg existenta lui dar cu ponderatie astfel incat sa nu te deranjeze vizual.

Un alt punct forte al lui Huawei P20 Pro il reprezinta zoom-ul optic 3X. Chiar daca este supus la acelasi tratament nefericit de catre AI si over-sharpness, rezultatele sunt impresionante. E bine de stiut ca, atunci cand pleci intr-o vacanta, poti sa te bazezi pe un “teleobiectiv” ca sa produci niste fotografii de care sa fii mandru.

Huawei P20 Pro – Zoom Optic 3X (AI Pornit – Greenery)
Huawei P20 Pro – Zoom Optic 3X (AI Oprit)
Huawei P20 Pro – Zoom Optic 3X (AI Pornit – Blue Sky)
Huawei P20 Pro – Zoom Digital 5X (AI Oprit)

La final va las cu o mica galerie personala, realizata in diferite conjuncturi, ca sa va faceti o imagine completa asupra abilitatilor lui Huawei P20 Pro din punct de vedere fotografic. Personal, cred ca este un smartphone foarte competitiv din punct de vedere al camerei care o sa multumeasca multi pasionati de fotografie. Cu o actualizare de soft se pot inlatura multe din bilele negre amintite de mine mai sus – pana la urma nimic nu este perfect. Si inca ceva, totul tine de gust si de ceea ce vrei tu de la un terminal. Astea sunt parerile mele legate de P20 Pro. Nu il consider cel mai bun “camera-phone”, asa cum a facut-o “DXOMark”, dar il plasez acolo sus, alaturi de Google Pixel 2, Samsung Galaxy S9 si Apple iPhone X.

 

Related Posts
Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.