Castigatorul provocarii Microsoft

Cei de la Microsoft au lansat pe blogul lor o provocare pentru luna februarie: fotografie extraordinară cu timp de expunere îndelungat, la care m-am înscris cu inima deschisă. Ca idee, oricine se putea înscrie în prima fază cu orice fotografie care respecta tematica, adăugând pe rețelele de socializare twitter sau instagram hashtag-ul #LumiaChallenge. După prima zi de la lansarea competiției erau deja peste 1000 de fotografii înscrise. Mi-am spus: nicio șansă. Pasul următor consta în selectarea de către un juriu Microsoft a celor mai bune cinci fotografii. Pe data de 17 februarie am deschis site-ul și am făcut ochii mari atunci când m-am văzut printre finaliști. De atunci am început să sper. Nu știu dacă era din cauza premiului cel mare: un Lumia 950 sau a dorinței ca pentru prima dată o competiție de fotografie marca Microsoft să fie câștigată de un român, dar cert este că zilnic mă întrebam ce-ar fi dacă…? Și uite că pe 24 februarie s-a afișat câștigătorul. Am sărit în sus de bucurie. Nu îmi venea să cred că după numeroase încercări eșuate, câștigasem (mai participasem la provocări de-a lungul timpului în care ajunsesem până în marea finală însă niciodată nu luasem locul 1). Știți cum este piesa  ”the winner takes it all”. Așa că după trei ani de încercări am reușit. E o senzație tare plăcută să știi că din mii de fotografii a ta a fost cea mai apreciată.

Fotografia se numește ”Trenul Vieții” (am înscris-o în concurs sub numele de ”Întoarcerea Acasă”) și povestea ei sună cam așa: Într-o seara, așteptam metroul la Piața Iancului, ca să mă ducă acasă după o zi plină de muncă. Oboseala mă cocârjase și priveam cum timpul se scurge pe lângă mine cu încetinitorul. Un om în vârstă vine și se așează în fața peronului, așteptând neclintit venirea trenului. Mă trezesc din letargie, mi se pare un peisaj în concordanță cu viața mea cotidiană, poate eu peste ceva vreme. Scot telefonul, în timp ce aud șuieratul care anunță venirea în stație. Setez timpul de expunere la o secundă. Știu, foarte mult pentru o fotografie realizată din mână. Am o singură șansă. Metroul intră în stație și apăs, apoi mă rog ca fotografia să nu fie mișcată. Îmi doream neapărat să surpind acest tren al vieții în care trebuie să urcăm, pe care nu trebuie să îl pierdem. Mă uit ce a ieșit…