Domnite cu Altite

Pe 8 mai 2022, comunitatea “Domnițe cu Altițe” a sărbătorit ziua Națională a Portului Tradițional din România,  printr-o plimbare inedită pe străzile Bucureștiului. Au fost îndemnați să li se alăture toți iubitorii portului tradițional românesc, cei care dețin costume întregi, cei care au o ie sau un obiect vestimentar tradițional românesc, dar și cei care încă nu au în garderobă obiecte vestimentare tradiționale, dar le iubesc. Au fost trecute în revistă obiective culturale importante din capitală precum: Ateneul Român, Palatul Regal, Curtea Domnească, Biserica Stavropoleos. Mai jos puteți vedea câteva momente #dinMers de la acest eveniment.