Urban Swan: White

Baletul este arta educată a corpului omenesc de a se mișca sublim.” – Valeria Mahok. Există o diferență colosală între ce se vede pe scenă și munca din spatele cortinei. Orice succes se naște din dorință, dăruire, trăiri care presupun ore bune de muncă. Urban Swan este un proiect prin care am dorit să evidenșiez tocmai acest contrast puternic dintre urban – cotidianul care implică acele ore infinite de muncă și finețea artei – rezultatul, succesul, împlinirea. Proiectul în sine este format din trei părți: Black, White și Începuturi plus un epilog Tradiții. La un interval de cinci luni a venit și a doua parte, Urban Swan White – de data asta pe o căldură insuportabilă. Alte locații, același entuziasm din partea noastră. Totul a fost în antiteză (anotimpurile, culorile alb-negru) pentru a da valoare ideii de la care pornisem. Apoi a apărut articolul de pe BoredPanda care în câteva zile a fost preluat de presa internațională, lucru care ne-a surprins. Reușisem pentru prima dată să comunic o idee prin fotografie și aceasta să fie apreciată în întreaga lume.
Category
RELATED PROJECTS