Apr 06
2018

Săptămâna trecută am avut plăcerea să fotografiez unul dintre cele mai frumoase spectacole ale Circului Metropolitan București, "Reveria". Ce a făcut specială acea zi? Faptul că am fost primit cu căldură în spatele cortinei și am luat parte alături de echipă la pregătirile dinaintea unui show cu adevărat unic la noi. Vă recomand cu căldură să mergeți la circ și să visați cu ochii deschiși.

Dec 17
2017

”Se cuvine să rezistăm prezentului și să ne pregătim viitorul!” 17.12.2017 - FlashMob Piața Victoriei - “După adoptarea legilor justiției, magistrații din România vor deveni neputincioși în fața furtului, abuzului și violenței grupurilor infracționale din România. Și la fel vom deveni noi toți.”

Oct 25
2017

Acum ceva vreme, am fost delegat două zile la Simeria ca să rezolv câteva chestii legate de job. Norocul meu a fost că într-una din ele am nimerit la fabrica Reva, într-o zi importantă, cea a porților deschise. Pentru cei care nu știu, Reva a fost înființată în anul 1869 și este cea mai veche intreprindere de reparat material rulant din țară. Ce te poate atrage aici din punct de vedere fotografic? Ei bine, tradiția. Aici întâlnești oameni care lucrează intens de-o viață și împărtășesc urmașilor din tainele meseriei. Timpul petrecut a fost foarte scurt, însă am reușit să imortalizez o frântură din atmosfera trăită în sânul fabricii, alături de oamenii impresionanți. Nu de multe ori vezi un om care după o zi de muncă să îți zâmbească. 

Aug 28
2017

It has been a great journey for Anca Berteanu, The Little Ballerina, here in Bucharest, Romania. After eight years of hard work and intense training she is going to discover new challenges at the Ecole Supérieure de Danse de Cannes-Mougins. She will be missed dearly by her family, friends and teachers. But that doesn’t mean that the Little Ballerina Project will end here, it’s just a new beginning, a new chapter.

All the best wishes from me, kiddo. Stay hungry, stay foolish and you will reach the top of the iceberg!

Jun 20
2017

This chapter of The Little Ballerina Project it’s all about feelings, the emotions of Anca Berteanu (The Little Ballerina that Showed her Grace on the streets of Bucharest, Romania) on her journey to conquer this graceful yet hard art called ballet.

We wanna thank some awesome people that supported us: The incredible and creative team from Scarlet Studio - Gina Brasoveanu (make-up artist), Teodor Boghiu (the hair wizard) and Laura Adriana (creative partner).

May 02
2017

For me, ballet is dreaming on your feet and floating through your dreams. I met with Anca Berteanu determined to push the boundaries between reality and imagination and we came up with this project that represents our vision of contemporary art-dancing.

Also, this project is milestone a because “The Little Ballerina that Showed her Grace on the streets of Bucharest, Romania” after years of hard working and training got accepted at the Ecole Supérieure de Danse de Cannes-Mougins. Talk about making dreams come true. I am very proud of her and couldn’t be much happier. So, this one is for you, kiddo, congrads and always stay hungry, stay foolish.

Apr 03
2017

Spring is my favorite season because all nature is coming to life in a unique and optimistic way. Seeing the sun shining with grace in a beautiful Saturday morning I decided to make the best out of it and meet with Anca Berteanu (aka the Little Ballerina) for a little photoshoot. We added a little special ingredient to make spring even more colorful and we mixed ballet with photography once more.